De Vazut, Important, Timp liber

Idee de weekend. Vizitează Castelul Gilău – unul din cele mai mari castele ale Transilvaniei (FOTO)

castelul gilau

La final de luna iulie venim cu o nouă idee pentru cei care vor să viziteze castelele şi cetăţile din zona Clujului. După ce v-am prezentat cetăţile Liteni şi Bologa, a venit şi rândul Cetăţii Gilău, care se afla la doar câţiva kilometri de Cluj-Napoca şi care poate fi vizitat într-o singură zi.

Situat în județul Cluj, Castelul Gilău sau Castelul Wass-Banffy (atestat în 1428) a devenit cu mult timp în urmă unul din castelele care și-au pus amprenta în istoria din Transilvania.

Numele lui provine de la voievodul Gelu, unde cei 200 de oșteni care îl însoţeau s-au confruntat, în acel loc, cu oastea lui Tuhutum (șef de trib ungar).

Edificiul fost construit peste o fostă cetate medievală, care la rândul ei s-a ridicat peste castrul roman care străjuia antica Napoca. El reprezintă pentru arheologi un interes deosebit, având rolul de apărare încă de la începuturile existenței lui.

Este unul dintre cele mai importante castele ale Transilvaniei și cel mai mare castel privat din regiune. Timp de un secol, între anii 1800-1900, castelul i-a aparținut lui Bernat Rosenberger. De aici derivă și denumirea lui veche: Castelul Bernath.

Deși castelul a fost retrocedat acesta poate fi admirat gratuit de la exterior în toată splendoarea lui. Castelul este alcătuit din 30 de camere și o curte interioară, având ca arhitectură stilul Renașterii Transilvănene.

Unicitatea lui constă în faptul că este situat într-un parc natural de circa 15 hectare. Fiind un castel construit în urmă cu 8-9 secole, a fost prima dată casă a episcopilor, devenind mai apoi timp de doi ani locul de suflet al principesei poloneze Izabela Zapolya, fiica regelui Poloniei Sigismund.

Este totuși un loc unde s-au descoperit topoare de piatră, monezi romane și un medalion funerar roman. Din rândul descoperirilor făcute de arheologi s-a remarcat statueta “ Venus din Gilău“ – unul din cele mai importante artefacte găsite în zona respectivă.

Castelul Gilău avut rolul de școală silvică, ca apoi să devină școală pentru copii cu probleme. După căderea regimului comunist, camerele au fost întrebuințate unei case de copii, care a fost mutată după ce câțiva moștenitori ai ultimei familii au revendicat-o. Castelul a devenit posesia Consiliului Județean Cluj, ca mai apoi să fie revendicat de către moștenitorul Thomas Barcsay. Din păcate, castelul se află într-o stare avansată de degradare, iar numai pentru reparaţiile de strictă necesitate ar fi nevoie de suma de 150.000 de lei.

Castelul este situat în localitatea Gilău, la 26 de kilometri de orașul Cluj-Napoca. Dacă vrei să îl vizitezi trebuie să iei direcţia Florestiului, după care să te îndrepţi spre localitatea Gilău. După ce aţi intrat în Gilău, imediat după Primărie veţi face dreapta şi aţi ajuns la castel.

În jurul Castelului Wass-Banffy există un parc dendrologic natural, cu o suprafaţă totală de 11 hectare. În satul Gilău pot fi vizitate o serie de obiective din secolele II-III , precum Castrul și vicus-ul militar.



3 Comments

Lasă un răspuns

Site creat de