Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Ciclurile din natură se transpun și în mediul profesional. În acest sens, valorizarea corectă a provocărilor și schimbărilor întâmpinate în mediul de afaceri conduce la echilibrul, și implicit, la succesul organizațional. Pentru a fi în pas cu noutățile din acest…

În era tehnologiei, fie că surprindem momentele inedite cu telefonul sau cu aparate profesionale, fotografiile şi filmările ne ajută în timp să ne dăm seama de persepectiva prin care construim o poveste despre fiecare călătorie în care am fost. Cluj-Napoca…

Cluj-Napoca a găzduit prima ștafetă din România, în cadrul căreia echipele au fost formate din oameni și căței La start s-au aliniat peste 30 de echipe, cu căței de diferite rase, printre care și un câine de serviciul al Jandarmeriei…

Spherik lansează noul program de accelerare pentru cei care vor să dezvolte startup-uri tech cu impact la nivel global. Ajuns la a patra ediție, programul de accelerare al Spherik duce mai departe performanțele din anii trecuți cu o echipă operațională…

Compania de Transport Public Cluj-Napoca SA face cunoscut publicului cãlãtor programul de transport urban si metropolitan pentru perioada 15 – 17 aprilie: 15 aprilie– circulaţia se va desfăşura între orele 5,30–23,00, conform programului de transport pentru zilele de sâmbătă ; 16 aprilie –…

O nouă mini-vacanţă de cinci zile îi aşteaptă pe români. De vacanţă se vor putea bucura atât elevii, cât şi bugetarii şi angajaţii din mediul privat, întrucât o parte din zilele luate în calcul sunt declarate sărbători legale. După zilele…

Studenţii Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai vor fi prezenţi, în premieră, în data de 22 aprilie, în finala Harvard International Consulting Competition, o competiţie internaţională de studii de caz în domeniul managementului. Echipa formată…

În această vară, Cluj-Napoca este din nou centrul de întâlnire ai liderilor globali din industria IT. Motivul este Techsylvania, unul dintre cele mai influente evenimente de tehnologie și inovație în industria IT, din Europa de Est, care va avea loc…

Directorul General UNTOLD, Bogdan Buta și Primarul Muncipiului Constanța, Decebal Făgădău au semnat astăzi protocolul oficial de colaborare, ce vizează organizarea unui eveniment muzical de amploare. Astfel, începe călătoria spre NEVERSEA, festivalul verii de pe litoralul românesc. Legenda NEVERSEA spune…

Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică (CNIPT) Cluj, serviciu de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean, a participat în perioada 2-4 aprilie 2017 la cea de-a 37-a ediţie a manifestării expoziţionale Borsa Internazionale del Turismo (BIT) de la Milano, cel…