Site-ul cluju.ro v-a prezentat, în ultima perioadă, numeroase materiale în care studenţi din Cluj-Napoca au îmbinat tehnologia cu domeniile în care studiază şi au dezvoltat proiecte de mare ajutor pentru anumite categorii de persoane. Astfel, în aceeaşi manieră am discutat cu trei studenţi ai UMF Cluj care ne-au dezvăluit invenţia lor, menită să le facă viaţa mai uşoară persoanelor bolanve.
MedPlus este un dispozitiv care îi ajută pe bolnavii cronici să îşi ia medicamentele la ora prescrisă de medic, fără nici o omisiune. Echipa care lucrează la acest proiect este formată din studenţii Maria Juncu, Katalin Juhos şi Nicholas Kormos aflaţi în anul VI la Facultatea de Medicină „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.
„În ultima zi din vacanţa de vară, mergând cu trenul, mie şi lui Nicolas ne-a venit ideea să realizăm un device care să îmbunătăţească complianta pacienţilor. Astfel a luat naştere MedPlus, cu care am participat la competiţia <Idei de invenţii>, unde ne-am clasat pe locul al doilea.” a declarat Maria pentru cluju.ro.
„Practic, noi ne întorceam de la un accelerator de business din Delft şi ne gândeam dacă să participăm sau nu la competiţia celor de la ASAIH şi cu ce proiect, ce idee. Iar în cazul aplicării propriu-zise, nu am întâmpinat probleme majore şi deşi a fost o aplicaţie făcută în ultimul moment, nu am avut probleme în a o aplica.” a adăugat Nicholas.
Cum va funcţiona MedPlus?
„Acest dispozitiv va apărea sub două forme: o brăţară care poate fi purtată la mână şi un cip care va fi lipit direct pe piele. Ambele vor fi rezistente la apă. Dispozitivul care va fi ataşat direct pe piele va avea o dimensiune mai mică decât a unei monede de un euro. Mai mult, dispozitivele sunt reutilizabile.
Pacientul căruia i-a fost prescrisă medicamentaţia va primi un dispozitiv personalizat. Brăţara va fi programată să anunţe pacientul în următoarele 30 de zile când este momentul să îşi ia tratamentul. La ora prestabilită dispozitivul va transmite o vibraţie ce va fi sesizată doar de purtător, fără ai fi afectată viaţa personală.
Noi ne-am propus ca aceste dispozitive să fie oferite gratis pacienţilor, costurile fiind acoperite de către casele de asigurări. Pacienţii care doresc un design special sau un device cât mai puţin evident vor putea plăti pentru aceste îmbunătăţiri. Dar scopul principal rămâne acela al creşterii compliantei” a declarat Maria.
Cui se adresează această aplicaţie?
„Principalii utilizatori sunt persoanele în vârstă sau cele cu tratament cronic şi cu un stil de viaţă suprasolicitat, în care problemle zilnice îi împiedică să îşi amintească când să îşi ia tratamentul. Această problemă poate duce la complicaţii grave, în funcţie de tratament. De fapt este una din principalele cauze ale ineficientei tratamentelor moderne.
Momentan, ne-am axat pe zona de creaţie şi am încercat să validăm conceptul cu persoane avizate în domeniu. În continuare vom insista pe partea de validare a ideii şi vom începe să realizăm primul device fizic pe care am dori să îl definitivăm până în mai.
Proiectul nostru a primit finanţare din partea UMF-ului. Aceşti bani îi vom utiliza pentru proiectarea device-ului şi pentru dezvoltarea iniţială. În continuare vom căuta şi metode de finanţare o dată cu avansarea proiectului.” a povestit Katalin pentru cluju.ro.
Studenţii spun că nu pot implementa proiectul în Romania din cauza infrastructurii. Din acest motiv se doreşte ca MedPlus să fie lansat oficial în UE
„Deşi ne dorim lansarea ideii cât mai curând în România, nu credem că vom reuşi să lansăm conceptul aici din cauza lipsei infrastructurii. Dar sperăm că vom reuşi să avem un punct de plecare european şi o întoarcere cât mai rapidă a produsului pe piaţa locală.
Deşi mai există unele dispozitive care şi doresc să ajute pacienţii în a le aminti când să ia medicamentul, acestea fie se bazează pe o aplicaţie, fie pe un dispozitiv de eliberare a medicamentelor. Noi încercăm să evităm astfel limitări ale acelor idei prin a modifica conceptul de a aminti” a povestit Nicholas pentru cluju.ro.