Social & Cultura

Procedura de repatriere decedați: Cum se face constatarea unui deces în străinătate?

Procedura de repatriere decedați: Cum se face constatarea unui deces în străinătate?

Când se confruntă cu situația tragică a unui deces în străinătate, o familie este încercată deseori de incertitudine cu privire la etapele necesare unei proceduri de repatriere decedați.

Prima întrebare: “Cum se face constatarea unui deces în străinătate?”. Ce autorități ar trebui anunțate, care sunt pașii imediat următori, dar, mai ales, cum reușim să-l aducem pe cel drag înapoi acasă? Toate acestea sunt incertitudini cu care se confruntă o familie atunci când este nevoită să pună la punct detaliile unui transport funerar internațional.

Cum se realizează constatarea decesului dacă persoana dragă a decedat acasă?

Într-o astfel de situație, înainte de a începe procedurile necesare pentru o repatriere decedați, este nevoie să obțineți documentul care atestă decesul. Acesta este eliberat de medicul de familie al defunctului din țara în care acesta a avut domiciliul.

Înainte ca medicul de familie să facă constatarea, este obligatoriu să așteptăm cel puțin 15 ore de la momentul producerii nefericitului eveniment, dar nu mai mult de 30 de ore. În acest interval, medicul trebuie înștiințat cu privire la producerea decesului pentru a elibera certificatul specific, fără de care un transport funerar internațional este imposibil.

Atenție! Termenul de 15-30 de ore se aplică doar în cazul unei morți naturale. Dacă decesul survine în urma unui accident sau dacă este constatată o moarte violentă, autoritățile trebuie anunțate imediat.

Cum se realizează constatarea decesului dacă decesul a avut loc la spital?

În cazul unei astfel de situații, procedura este una mult mai simplă. După deces, trupul neînsuflețit rămâne sub supravegherea cadrelor medicale pentru aproximativ 2 ore, după care este transferat la morga spitalului. Tot medicii de aici se vor ocupa și de eliberarea certificatului de deces.

Ce alte proceduri medicale sunt necesare înainte de un transport funerar internațional?

Înainte de ca trupul să ajungă în sicriul special conceput pentru un transport funerar internațional, acesta trebuie să treacă printr-un proces de conservare. Îmbălsămarea se poate face prin două metode: fie prin tanatopraxie (îmbălsămarea clasică, formată dintr-un ansamblu de proceduri igienice), fie printr-un tratament chimic ce constă în injectarea cu 500 ml de formalină.

Ajutorul unei firme de repatriere decedați, esențial în aceste etape

Este foarte important să subliniem faptul că, într-o situație de acest, este imperios necesar să apelați la ajutorului unei firme specializate în servicii de repatriere decedați, care să vă ofere sfaturi și să preia povara întregului proces de pe umerii dumneavoastră.

Găsirea unei astfel de firme este obligatorie pentru a face posibil un transport funerar internațional, însă rolul unei echipe profesioniste depășește simplul rol de facilitator al repatrierii, devenind în același timp un suport moral, dar și un ajutor de încredere.

Airsalm este un astfel de exemplu, foarte apreciat pe piața serviciilor de repatriere decedați pentru profesionalismul, seriozitatea, promptitudinea și implicarea de care dă dovadă. Echipa Airsalm îi aduce pe cei dragi înapoi acasă în siguranță, indiferent de locația în care a avut loc decesul, beneficiind de una dintre cele mai extinse rețele de parteneri la nivel mondial.

Așadar, dacă aveți nevoie de un transport funerar internațional de pe teritoriul unui stat european sau chiar la nivel intercontinental, puteți apela cu încredere la ajutorul Airsalm.

Articol redactat de: SEO365.ro



Lasă un răspuns

Site creat de