Timp liber, Important

Salina Turda – cel mai vizitat obiectiv turistic din judeţul Cluj. Record de turişti în 2017: peste 610.000 de vizitatori

salina turda

Anul 2017 a fost un an foarte bun pentru Salina Turda din judetul Cluj. Peste 610.000 turiști au vizitat anul trecut Salina Turda, iar peste 35% dintre aceştia sunt străini.

Creștem, ne dezvoltăm, avem o imagine foarte bună pe plan internațional și acest lucru rezultă din marele număr al turiștilor care vin în zonă pentru a vizita Salina Turda. Cei mai mulți vin din Ungaria, dar dacă povestim de un Top 10 al țărilor din care ne provin turiștii, acolo regăsim germania, regăsim Statele Unite, regăsim Israel, inclusiv Canada”, a declarat Simona Baciu pentru stiriletvr.ro.

Anul acesta, una dintre cele cinci semifinale ale concursului naţional Eurovision va avea loc, în 11 februarie, la Salina Turda. Semifinala se va desfăşura în mina Rudolf, aflată la o adâncime de 86 de metri.

O semifinală a Eurovision va avea loc în 11 februarie în Salina Turda, judeţul Cluj, în mina Rudolf, la o adâncime de 86 de metri. În funcţie de amplasamentul scenei, se va stabili şi numărul de locuri pentru public, sunt detalii care vor fi cunoscute în perioada următoare”, a transmis directorul Salinei Turda, Simona Baciu.

Programul la Salina Turda: zilnic între orele 9.00-17.00 (ultima intrare la ora 16.00).

Tarife:

  • adulţi – 30 de lei/persoană
  • copii, elevi, studenţi, pensionari – 15 lei/persoană



Salina Turda a fost modernizată în urmă cu câțiva ani cu fonduri europene și este în acest moment una dintre cele mai mari atracții turistice ale țării, având amenajate locuri de joacă pentru copii, un carusel uriaș, zone de sport — minigolf, bowling, biliard, tenis de masă, un lac pe care turiștii se pot da cu barca și un amfiteatru pentru spectacole, dar și zone destinate sănătății unde oamenii pot veni pentru a trata rinitele, astmul bronșic, infecțiile respiratorii sau alte boli și afecțiuni.

Salina Turda, care este unică în lume prin faptul că prezintă și zone de exploatație conice (specifice începuturilor mineritului în sare), dar și trapezoidale, a fost deschisă în perioada Evului Mediu. Potrivit sitului oficial al Salinei Turda, începuturile mineritului în sare, în sensul în care acest concept este definit în prezent, se situează în timp la nivelul secolelor XI — XIII. În anul 1075 cancelaria maghiară, într-un document în care face referire la Transilvania, menționează și despre vama ocnelor de sare „la cetatea ce se cheamă Turda…în locul ce se cheamă în ungurește Aranyas, iar în latinește Aureus”. Primul document care vorbește în mod explicit de existența unei exploatări de sare la Turda este datat 1 mai 1271, fiind emis de cancelaria maghiară. Prin actul menționat, se dăruia capitolului din Transilvania „ocna de sare de la Turda„.



Pădurea Hoia Baciu din Cluj inclusă în „topul internaţional al destinaţiilor pe care care doar cei mai curajoşi turişti le pot vizita”



Site creat de