Excursie de neuitat pentru 30 de copii din mediul rural
Fundația World Vision România împreună cu msg systems România și-au unit forțele pentru a oferi unui grup de copii șansa …
Fundația World Vision România împreună cu msg systems România și-au unit forțele pentru a oferi unui grup de copii șansa …
Electric Castle Festival și Federația SHARE își unesc forțele pentru a atrage cât mai mulți tineri din toată Europa la …

Primăria Municipiului Dej, face demersuri pentru amenajarea minei 1 Mai, printr-un proiect pe fonduri nerambursabile. În acest sens primarul municipiului …

Chiar dacă trăim în epoca Social Media, în care distanța nu mai reprezintă un impediment în procesul de comunicare, aceste …

Ia românească este proba materială, indiscutabilă a latinității și continuității noastre în spațiul carpato-danubiano-pontic. Cuvântul „ie”, în limba română, derivă …

Miercuri, 17 iunie o echipă de 7 voluntari – angajați ai companiei DB Schenker Logistics, au ajutat la construirea …

ELECTRIC CASTLE FESTIVAL își deschide porțile, mâine, începând cu ora 10:00. Pentru a trăi la intensitate maximă toate cele 4 …

Vineri, de la ora 09.00, Penitenciarul Gherla organizează în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, la sediul acesteia din …

În perioada 30-31 mai, Polus Center a fost gazda celei de-a doua ediții a “Olimpiadei Copilăriei”. Pe parcursul a două …

Consilierii locali din Cluj-Napoca se intrunesc, astazi, in sedinta lunara a Consiliului Local pentru a dezbate punctele de pe ordinea …

Sărbătoarea tradiţională “Împănatul Boului, o tradiție specifică perioadei solstițiului de vară, s-a desfăşurat, astăzi, în localităţile clujene Mintiul Gherlii, Batin, …

Din punct de vedere calendaristic astazi începe vara, iar temperaturile înregistrate în țară în această perioadă confirmă acest lucru. Cei …