Social & Cultura

Stomacul îți dă mari bătăi de cap? Include în dieta ta aceste super-alimente și scapă rapid de constipație și balonare

constipatie si balonare

Trăim vremuri în care granița dintre muncă, odihnă și plăcerea culinară devine tot mai fluidă. Stilul de viață alert, mesele pe fugă, fast-food-ul sau mâncărurile procesate au transformat constipația și balonarea în probleme cotidiene pentru mulți dintre noi.

Fiecare a avut, la un moment dat, senzația aceasta extrem de neplăcută. Oricât am încerca să ne abținem, stilul de viață modern, alimentația haotică și lipsa mișcării fizice sunt factorii care contribuie la apariția acestor simptome.

Înainte de a căuta rezolvarea în soluții medicamentoase nu ar strica să aruncăm o privire asupra puterii vindecătoare a naturii. Alimentele pe care le consumăm zilnic ne oferă energia necesară funcționării normale a organismului, dar și substanțe nutritive esențiale pentru reglarea proceselor digestive. Anumite alimente, considerate „super-alimente„, dețin proprietăți remarcabile în combaterea balonării și constipației.

Introducerea acestor super-alimente în dieta noastră ne ajută să ne îmbunătățim tranzitul intestinal, dar în egală măsură ne oferă un boost de sănătate, energie și vitalitate:

Fibre, fibre și iar fibre

În vreme ce alimentele procesate și fast-food-ul au câștigat teren în preferințele noastre, alimentele bogate în fibre, în special cerealele integrale, au fost, în mare parte, neglijate. Spre deosebire de cerealele rafinate, unde tărâța și germenele sunt eliminate, cerealele integrale păstrează o bogăție de nutrienți și fibre. Printre cele mai populare cereale integrale se numără orzul, quinoa, orezul brun, hrișca și, desigur, ovăzul.

Fibrele alimentare sunt esențiale pentru o digestie sănătoasă. Ele adaugă volum conținutului intestinal, facilitând mișcarea acestuia prin intestin și prevenind constipația. Pe lângă acest efect mecanic, fibrele contribuie și la echilibrarea microflorei intestinale, având un efect probiotic.

Consumul regulat de cereale integrale a fost asociat cu reducerea riscului de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și chiar unele tipuri de cancer. În plus, pentru persoanele care țin la siluetă, cerealele integrale dau senzația de sațietate pe o perioadă mai lungă de timp, ceea controlează mai bine apetitul și previne consumul excesiv de calorii.

Fructele, delicioase, dar și benefice pentru stomac

O adevărată comoară a naturii, fructele ne oferă o explozie de gust și savoare, dar și o multitudine de nutrienți esențiali pentru sănătatea noastră generală și, în special, pentru cea digestivă.

Multe fructe sunt bogate în fibre, cruciale pentru tranzitul intestinal. Fibrele din fructe ajută la formarea unui bol alimentar moale și la ușurarea tranzitului acestuia prin intestin. De exemplu, merele conțin pectină, o fibră solubilă care ajută la reglarea mișcării intestinale. Fructele-vedetă în combaterea problemelor digestive sunt prunele, kiwi, smochinele și perele.

Legumele verzi, detoxifiere și energie pentru sistemul tău digestiv

Broccoli, spanacul și kalele sunt doar câteva dintre legumele cu frunze verzi care, datorită conținutului lor bogat în fibre și antioxidanți, pot ușura simptomele de balonare și stimula eliminarea toxinelor din organism.

Semințele de chia și in

Semințele de chia și in au devenit vedetele alimentației sănătoase. Deși mici, aceste semințe se încadrează perfect în categoria „super-alimente„, datorită densității lor nutriționale și beneficiilor aduse organismului.

Originare din America Centrală, semințele de chia au fost o sursă esențială de energie și nutrienți pentru civilizațiile Maya și Aztec. Gama de semințe de chia de pe Biosano.ro este extrem de bogată în fibre, ceea ce le face ideale pentru promovarea unui tranzit intestinal regulat și prevenirea constipației. Totodată, sunt bogate în acizi grași Omega-3 și au capacitatea de a absorbi de 10-12 ori greutatea lor.

Cultivate de mii de ani, semințele de in au fost apreciate atât pentru proprietățile lor medicinale, cât și nutritive. Semințele de in sunt una dintre cele mai bogate surse de lignani, antioxidanți puternici care au proprietăți anticancerigene, în special în prevenirea cancerului de sân și de prostată.

Similar cu semințele de chia, semințele de in oferă o cantitate impresionantă de fibre, care ajută la reglarea tranzitului intestinal și reducerea balonării, dar sunt și o sursă valoroasă de Omega-3, care susțin sănătatea inimii și a creierului.

Iaurtul și alte alimente fermentate

Fermentarea, o metodă străveche de conservare a alimentelor, este acum recunoscută nu doar pentru extinderea duratei de viață a produselor alimentare, ci și pentru beneficiile remarcabile asupra sănătății intestinale. Iaurtul, kefirul sau kimchi-ul sunt bogate în bacterii benefice, cunoscute sub numele de probiotice. Aceste microorganisme joacă un rol crucial în menținerea echilibrului și funcționalității sistemului nostru digestiv.

Image by benzoix on Freepik



Lasă un răspuns

Site creat de