Politic, Important

Strada Mihail Kogălniceanu din Cluj va fi reamenajată complet şi va fi transformată în pietonală (FOTO)

Strada Mihail Kogălniceanu din Cluj va fi reamenajată complet şi va fi transformată în pietonală (FOTO)

În perioada 14 – 16 septembrie a avut loc jurizarea proiectelor înscrise la concursul internațional de soluții de arhitectură „Amenajare urbană str. Kogălniceanu, strada Universității si străzile adiacente”.

Competiția a fost lansată oficial pe data de 17 iulie 2018, organizată de Ordinul Arhitecților din România (OAR), promotor Municipiul Cluj-Napoca.

Pe scurt, strada Mihail Kogălniceanu din Cluj va fi pietonalizată în mare parte. Astfel, se va renunţa parţial la accesul autoturismelor, iar parcările vor fi desfiinţate.

Proiectul câştigător presupune ca strada să fie redată pietonilor şi bicicliştilor, în detrimentul maşinilor. Totuşi, vor exista unele zone pe unde maşinile vor putea să treacă, însă parcatul sau staţionatul va fi complet interzis.

Potrivit acestui proiect, pe strada respectivă, dar şi pe străduţele adiacente vor putea fi organizate evenimente. La fel cum s-a întâmplat până acum, cu ocazia Zilelor Culturale Maghiare.

  • Premiul I – Proiect nr. 53 – DP1212 – MOSSFERN SRL

Autor principal: MOSSFERN ARHITECTURĂ

Coautori: Lázár Csaba, Perju Mădălina Simona, Macalik Arnold Ernő, Vass Dániel,  Pop Vlad Bogdan, Vajna Botond Szilárd, Molnár Attila, Szilágyi-Bartha József

”Proiectul câștigător este o reflecție integrată a problemelor complexe ale sitului și a cerințelor specifice asociate concursului de arhitectură. Pentru concept, autorii pornesc de la metafora șotronului: „este ritualul vieților noastre de fiecare zi, pe care trebuie să le îndeplinim”.

Diferitele straturi ale lucrării depuse – scrise, desenate, schițate sau randate – reprezintă documentarea completă și coerentă a soluțiilor propuse. Rezultatul este o încercare reușită de a răspunde tuturor problemelor majore cu intervenții minimale.

Fiecare secvență a „șotronului urban” propus este ilustrată prin reprezentări arhitecturale amănunțite și descrieri bine susținute istoric și cultural.” – aprecierea Juriului

sttrada mihail kogalniceanu cluj reabilitare

cum va arata trada mihail kogalniceanu din cluj

  • Premiul II – Proiect nr. 56 – GC0301 – ȘERBAN I. DANIEL LUCIAN B.I.A.

Autori principali: Andrei Bacoșcă, Mădălina Doroftei, Ruxandra Grigoraș, Marina Melenti, Daniel Șerban

”Proiectul nr. 56 prezintă un concept unitar și riguros, care propune trei tipologii spațiale diferite, integrate coerent: strada pietonală – un spațiu continuu care include     largo-urile, piațetele și grupurile statuare, grădina vegetală în relație cu Biserica Reformată și grădina minerală organizată în afara zidului de incintă, situat în extremitatea estică a sitului.

Propunerea se remarcă printr-un caracter urban modern, geometrizat și sobru potrivit vocației academice a zonei.” – aprecierea Juriului

  • Premiul III – Proiect nr. 52 – NO1808 – NORMA ARHITECTURĂ ȘI URBANISM S.R.L.

Autori principali: arh. Fleșeriu Alexandru Nicolae, arh. Péter Eszter

Coautori: arh. Costea Andrei, arh. Moldovan Miruna

Colaboratori arhitectură: arh. Vladovici Alexandru

Colaboratori specialităţi: ing. peisagist Dudaș Maria, ing. Mozoran Alexandru, ing. Sandor Roland

”Proiectul se diferențiază prin utilizarea pietrei de râu, un material specific pentru Cluj până la începutul secolului XX. Prin utilizarea acestui pavaj se conturează o zonificare precisă ce delimitează zone de trecere și zone de repaos.

Se remarcă, însă, ca fiind nepracticabil detaliul de punere în operă a acestui tip de paviment, precum și suprafețele excesiv de mari în vecinătatea instituțiilor importante ale străzii, fiind un material ce induce o atmosferă rurală.” – aprecierea Juriului

Concursul a fost internațional, fiind invitate să participe colective de specialiști din România, țările Uniunii Europene și Spațiului Economic European și Confederația Elvețiană.

Scopul concursului a fost selectarea celei mai bune soluții în vederea amenajării urbane a străzilor Kogălniceanu, Universității precum și străzile adiacente din Cluj Napoca, pentru atribuirea contractului de proiectare.

Câștigătorul concursului a obținut premiul cel mare reprezentat de contractul de proiectare cu valoare estimată la nivelul sumei de 755.000 RON, fără TVA.

Pentru proiectul plasat pe locul doi se va oferi un premiu de 60.000 RON, iar pentru cel de-al treilea, de 30.000 RON.


Citeşte şi:

O stradă din Cluj-Napoca va deveni prima stradă „SMART” din România



Lasă un răspuns

Site creat de