Datorită influenței vădite pe care Clujul a exercitat-o în Principatul Transilvaniei din timpul ocupației austro-ungare, acest centru a reprezentat un loc deosebit de atrăgător pentru familii înstărite din imperiu care apreciau arta și cultura.
Clădirile impunătoare, construite după o estetică exigentă, erau direct proporționale cu statutul social și averea. Prin urmare Clujul a beneficiat în mod direct de construcții care ne bucură privirea și sporesc identitatea culturală a orașului nostru.
Printre comorile arhitecturale ale Clujului se numără și palatele care au aparținut conților, baronilor, ori oamenilor de vază ai societății vremii.
Palatul Rhédey
Situată la colțul Pieței Unirii cu Strada Napoca, clădirea își va primi numele actual abia la a treia generație de propietari.
Înainte de secolul al XVI-lea, pe locul din prezent al construcției se aflau casele unor patricieni importanți, loc care, la sfârșitul secolului al XVII-lea a intrat în posesia fiicei de boier, Sara de Bulceșd și a soțului ei. În 1698, aceștia au refăcut edificul în stil eclectic (amestec de stiluri arhitectonice), blazonul sculptat în piatră a Sarei de Bulceșd poate fi observat și astăzi in curtea interioară a imobilului.
Familia Rhédey a achiziționat, la începutul secolului al XVIII-lea nu numai această proprietate, ci și următoarele două din Strada Napoca, unificându-le pe toate sub aceeași fațadă.
Pe la jumătatea secolului al XIX-lea, aripii clădirii situate spre Piața Unirii i-a fost adăugat un etaj, restul rămânând neschimbat.
Istoria teatrului clujean este strâns legată de Palatul Rhédey, în sala de bal a palatului fiind deschis primul teatru maghiar permanent înființat la Cluj Napoca, în anul 1792.
Palatul Jósika
În Piața Unirii, la numărul 10, lângă Palatul Rhédey, se înalță impozant Palatul Jósika.
Pe acest loc, în secolul al XVI-lea s-a construit casa-reședință a principilor Transilvaniei, menită să-i găzduiască pe perioada vizitelor în Cluj. Din secolul al XVIII-lea, casa oficială a principilor a devenit proprietate a baronilor Jósika. Jósika János, gubernatorul Transilvaniei a refăcut clădirea care avea la vremea respectivă doar un etaj, pe la mijlocul secolului al XIX-lea fiindu-i adăugat cel de al doilea, astfel imobilul dobândește înfățișarea din prezent.
Inscripția de deasupra etajului superior, scrisă în cifre romane, reprezintă anul renovării în urma căreia construcția capătă aspectul actual, 1828. De aici Sigismund Báthory a asistat în 1594 la execuția membrilor partidei filoturcești, iar pe 3 noiembrie 1918, între aceeași pereți, ia nașterea Garda Națională Română din Ardeal.
Între localnici palatul este cunoscut sub denumirea generică de ,,casa cu picioare”, denumire rezultată din susținerea balconului de către patru coloane, iar superstiția care urmărește ,,casa cu picioare” este aceea conform căreia dacă un elev trece pe sub balcon va primi o notă proastă la școală.
Stilul neoclasicist se impune, elemntul caracteristic din fațadă fiind porticul sobru cu coloanele dorice dublate în perete de pilaștri care susțin amplul balcon de fier forjat.
Palatul Bánffy
Pe latura estică a Pieței Unirii se află construcția de importanță națională, totodată și cel mai reprezentativ monument laic-baroc al Transilvaniei- Palatul Bánffy.
Familia Bánnfy a fost una dintre cele mai bogate și influente familii de aristocrați din Transilvania, având încă din secolul al XVII-lea o casă în centrul Clujului.
Pentru a-și îndeplini cerințele protocolare pe care le impunea statutul de gubernator, contele Győry Banffy a dorit ridicarea unui palat pe măsura funcției, cumpărând astfel alte trei proprietăți vecine. Palatul a fost finalizat în 1786 după planul arhitectului Sibiului, angajat de conte.
Frontispiciul rococo are blazonul familiei Banffy și 6 statui ale unor personaje din mitologie (de la stânga spre dreapta): Hercule, Apollo, Marte, Minerva (Atena), Diana și Perseu. Palatul a găzduit importante figuri ale istoriei secolului al XX-lea, și nu numai, precum împărații Francisc I și Franz Josef.
Din 1952 clădirea adăpostește Muzeul de Artă Cluj-Napoca, nucleul acestui patrimoniu este Colecția Virgil Cioflec, ce reunește opere ale artiștilor Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Dimitrie Paciurea, Theodor Pallady, Camil Ressu, Vasile Popescu ș.a. dispuse în peste 20 de încăperi.
Din păcate, semnul heraldic al titlului de conte – o coroană cu nouă ramuri – care se găsea odată deasupra blazonului familiei, a fost distrus în anii ’50 în procesul profund comunist de eradicare a aristocrației românești.
Acestea sunt doar o parte din palatele cu care Clujul se mândrește, pentru a aprofunda istoria monumentelor orașului, o lectură plăcută, deloc îngreunată de termeni specifici și chiar utilă, o constituie lucrarea lui Lukács József- Povestea ,,orașului-comoară”. Clujul impresionează prin varietatea culturală, îmbinată cu oameni calzi si o istorie bogată, astfel reprezentându-și cu acuratețe titlul de ,,inima Transilvaniei”, nu doar din perspectivă geografică.
Articol realizat de Răzvan Murgu
