Tot mai mulți tineri din întreaga lume doresc să studieze la medicina la Cluj
Anul acesta, la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca s-a înregistrat cea mai mare concurență
Anul acesta, la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca s-a înregistrat cea mai mare concurență
După crearea celor mai mari două evenimente de muzică din România, la Cluj-Napoca și Constanța, creatorii UNTOLD și Neversea vin cu o poveste unică, la Timișoara, Capitala Vestului
SportsFestival lansează prima stație sportivă smart din România, în Cluj Napoca
Observatorul Român de Sănătate lansează EduAlert, sistemul de avertizare timpurie ce utilizează inteligența artificială pentru a identifica și preveni abandonul școlar
Jazz in the Park – Tiny Version, un proiect creat din dorința de a aduce normalitate în viața culturală pe timp de pandemie, devine un eveniment de sine-stătător
Instalarea senzorilor din proiectul “City Parking” a început în zona I a municipiului Cluj-Napoca
Și în acest an, campania Blood Network a avut un real succes, chiar dacă s-a desfășurat în alte condiții față de cele cu care eram obișnuiți până acum
Prima etapă a Turului României, cea mai importantă competiție ciclistă a țării, s-a derulat astăzi pe ruta Timișoara-Oradea
Centrul de Interes vernisează noul sezon expozițional în data de 11 septembrie, între orele 16:00 și 20:00, invitând clujenii la cel mai mare eveniment de artă contemporană al toamnei
Unul dintre cele mai de anvergură concursuri internaționale de soluții organizate în România în ultimii ani, fără precedent pentru țara …
În perioada 3-5 septembrie 2020, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca organizează online a XVI-a Conferință Internațională „Intelligent Computer Communication and Processing”
Deși ediția a opta a Jazz in the Park a fost amânată pe 2021 din cauza restricțiilor impuse de situația epidemiologică
Pandemia a venit cu multe rele, pentru toată lumea și toate sectoarele de activitate. Dar mulți oameni se așteptau ca …
Pădurile de la periferia oraşului sunt luate în considerare de candidatul PMP pentru funcția de primar al orașului Cluj-Napoca, Fiţiu …
Salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj au finalizat refacerea unor trasee turistice din judeţ
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) este singura universitate din România inclusă în tradiționalul și prestigiosul clasament/ranking internațional al universităților Shanghai
Proiect pilot, în premieră națională, pentru a examina riscul introducerii țânțarilor exotici și, implicit, a agenților patogeni transmiși de aceștia
Pandemia de coronavirus a afectat numeroase domenii de activitate, motiv pentru care mulţi români au rămas fără locuri de muncă
Microstagiunea estivală Opera Summer Hub 2020 revine prin evenimente lirice și coregrafice prezentate în aer liber pe tot parcursul lunilor august și septembrie
Nagarro și iQuest, companie specializată în dezvoltarea de soluții software, își vor uni forțele în România