Programul estival de transport „Trenurile Soarelui 2017”
Începând de vineri, 9 iunie 2017, intră în circulație Trenurile Soarelui, programul estival de transport al CFR Călători. Timp de …
Începând de vineri, 9 iunie 2017, intră în circulație Trenurile Soarelui, programul estival de transport al CFR Călători. Timp de …
Partida de sâmbătă dintre Simona Halep şi Jelena Ostapenko, din finala turneului Roland Garros, va fi proiectată în cadrul Festivalului …
Festivalul Jazz in the Park se implică anul acesta în finanțarea proiectelor socio-culturale, iar o parte din destinația fondului va …
Încep Zilele Filmului Românesc la TIFF 2017, 27 dintre cele mai noi producții autohtone urmând a fi prezentate la Cluj, …
Mai sunt doar 55 de zile până la cel așteptat festival din Europa, UNTOLD, așa că organizatorii lansează astăzi, locurile …
Cinefili din întreaga lume au făcut cunoștință aseară, în cadrul TIFF, cu Dan ”The Badger”, cunoscut de iubitorii chefurilor drept …
Reprezentanții universităților Politehnica București, Valahia din Târgoviște și Universității Tehnice din Cluj-Napoca, s-au întâlnit cu reprezentanții ”Renault Technologie” România, pentru …
Anul acesta, cine BAC-ul trece, la UNTOLD și NEVERSEA petrece! Organizatorii UNTOLD continuă și în acest an tradiția de a …
Muzeul de Artă Cluj-Napoca și Editura Școala Ardeleană vă invită la lansarea volumului „Sentient” de Dacian Durj (Colecția Școala ardeleană …
În perioada 1-4 iunie a avut loc cel mai mare festival al familiei din România, LollyBoom, în Parcul Central Simion …
Cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania începe astăzi, pe 2 iunie, la Cluj-Napoca. Circa 3000 de …
Universitatea de Arta si Design Cluj-Napoca organizează între 2 – 19 iunie expoziţia cu titlul generic Ce mai face Penelopa?+, …
Peste doar două zile, pe 2 iunie, începe cea de-a 16-a ediție a Festivalului Internațional de Film Trasilvania. Până pe …
Miercuri, 31 mai este ultima zi în care fanii festivalului NEVERSEA mai pot achiziționa abonamente la prețul special de 225 …
Central European Startup Awards a anunțat prelungirea termenului limită pentru nominalizarea celor mai bune startup-uri în Faza Națională. Astfel, susțnătorii …
Cei care sunt pasionați de vacanțe în locurile cele mai pitorești și încărcate de istorie, dar și cei care doresc …
Consiliul Judeţean Cluj anunţă cetăţenii din zonă şi participanţii la trafic în legătură cu faptul că, în cadrul programului anual …
Cu mai bine de o lună înainte de începerea festivalului, toate abonamentele Electric Castle 2017 puse în vânzare s-au epuizat. …
Cele mai noi filme românești vor fi proiectate în premieră la Cluj, în cadrul celei de-a 16-a ediții a Festivalului …
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost partener în consorțiul internațional al proiectului Co-operative Mobility Services of the Future (CoMoSeF), 2012-2015. …