Smart City | Un nou tip de „arbore” la Cluj – acesta încarcă gratuit dispozitivele mobile (FOTO)
Începând din această vară, locuitorii Clujului și turiștii au la dispoziție un mobilier stradal aparte
Începând din această vară, locuitorii Clujului și turiștii au la dispoziție un mobilier stradal aparte
Joi, 20 septembrie, începe a doua ediție a festivalului Cluj Symphony Experience care, timp de patru zile, transformă Clujul într-o scenă muzicală
Universitatea de Artă şi Design din Cluj-Napoca în parteneriat cu Institutul Polonez din Bucureşti şi Academia de Artă E. Geppert din Wrocław organizează în perioada 20-25 august 2018 Plein Air – Centenar, tabără internaţională de pictură
Clujul, orașul din inima Transilvaniei, a cunoscut în ultima decadă o dezvoltare pe mai multe planuri
Primăria anunță următoarele restricții ale circulației rutiere în zona stadionului Cluj Arena cu ocazia organizării festivalului UNTOLD
Clujul continuă modernizarea, urmărind creșterea mobilității urbane și a calității spațiului public
Clujenii și turiștii au cinci zone noi în care pot accesa gratuit internetul în Municipiul Cluj-Napoca
Pentru prima dată, după 1918, s-a sărbatorit Ziua Statelor Unite ale Americii și în afara Bucureștiului, la Cluj-Napoca
Festivalul Jazz in the Park continuă cu șase zile pline de activități și concerte, desfășurate în mai multe locuri din …
Festivalul Jazz in the Park revine și în acest an la rampa de gunoi a orașului, Pata Rât, cu o zi de concerte la care sunt așteptați mii de oameni
Prima ediție a Sports Festival se desfășoară la Cluj-Napoca, între 14 și 17 iunie
Vara este vremea festivalurilor, iar Asociația Create.Act.Enjoy le va duce și anul acesta oamenilor aflați în spitale bucuria de a participa la un festival al artelor
După două zile pline de energie și culoare, cea de-a VIII-a ediție a Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca, continuă sâmbătă, 19 mai, cu alte activități și evenimente menite să aducă împreună locuitorii orașului
Zilele Clujului sunt menite să unească, să creeze legături, deoarece „unde-i unul, nu-i putere”
Ediția a opta a Zilelor Clujului, primul festival de mare amploare din an ce are loc la Cluj-Napoca începe joi, 17 mai, va dura 4 zile și se va desfășura în peste 30 de locuri din oraș
Joi, 17 mai, de la ora 9.30, va avea loc la Sala Sporturilor ”Horia Demian”, Festivitatea Absolvenților Universității Tehnice din Cluj-Napoca, promoția 2018
Zilele Clujului reflectă impulsul mobilizator al dezvoltării orașului, spiritul comunitar și aduc pe străzile urbei, an de an, zâmbete, emoții și un optimism contagios
Patru dintre cele mai iubite trupe underground de rock, pop, electro și muzică clasică din România cântă la Muzeul de Artă din Cluj, în 25 iunie într-un proiect complex, MUSEcology, prezentat în premieră națională la Jazz in the Park 2018
Oricine se poate implica prin cumpărarea unuia sau mai multor bilete neobligatorii la festivalul Jazz in the Park.
Peste 200 de tineri de la școlile speciale din 6 județe din țară și școli de masă din Cluj-Napoca vor urca pe scena Mirajelor pentru a cânta, a dansa și a juca teatru