Influenta lentilelor de contact asupra farmecului feminin. Ce sa faci care ai o prezenta remarcabila anul acesta?
Lentilele de contact au si un scop estetic, pe langa scopul lor terapeutic, si anume acela de a corecta afectiunile oculare

Lentilele de contact au si un scop estetic, pe langa scopul lor terapeutic, si anume acela de a corecta afectiunile oculare

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai a inaugurat Muzeul Alexandru Duma

Festivalul Electric Castle a câştigat titlul de cel mai bun festival din Europa, la categoria mijlocie

yeParking – prima aplicație de parksharing și furnizor IT de soluții pentru eficientizarea spațiilor de parcare – anunță o primă rundă de finanțare, în parteneriat cu Roca X, urmând ca întregul capital să fie utilizat pentru accelerarea creșterii companiei

Chiar dacă Revelionul a trecut, gândurile multora dintre noi sunt îndreptate tot spre vacanţe şi concedii

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat joi legea care prevede posibilitatea consumului de băuturi alcoolice în locuri publice în cazul unor evenimente organizate în scop de recreere sau manifestări cultural-artistice

Zi plină de evenimente pentru pompierii clujeni

Superstiţiile de Anul Nou sunt respectate de multe persoane, care consideră că în acest fel le va merge bine în Noul An 2018

Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca invită clujenii și pe toți cei care vizitează Clujul în această perioadă, la Revelion 2020 în Piața Unirii

Mihai Sturzu, fost component al trupei Hi-Q şi fost lider al organizaţiei de tineret PSD, a publicat un filmuleţ în care îi ironizează pe clujeni

Când cauți apartamente în Cluj, ai o misiune destul de grea. Și asta pentru că oferta este variată, la fel ca și paleta de prețuri. Însă, unul dintre criteriile principale trebuie să fie asigurarea spațiului locativ

Respectând tradiția proiectului „Donează sânge! Fii erou!”, în perioada 9-13 decembrie va fi organizată o nouă campanie națională de donare de sânge la Cluj-Napoca

La patru ani după plecarea din echipa Electric Castle, Teodor Negrea – unul dintre fondatori – lansează un nou festival la Cluj-Napoca

Clujul sărbătorește Ziua Națională a României în inima orașului

Classic Junior Festival revine în perioada 15 – 30 noiembrie cu o nouă ediție în care va face muzica clasică mai atractivă elevilor din clasele primare și gimnaziale din Cluj-Napoca

Gastronomia transilvăneană a devenit unul dintre argumentele cu care operatorii din domeniul industriei ospitalității atrag turiști străini

Cei 30 de ani de la Revoluția Română din 1989 vor fi comemoraţi prin organizarea evenimentului „Turul Ghidat al Revoluției în Cluj”

În 15 noiembrie, Centrul de Interes găzduiește în Sala Atrium de la etajul 4, între orele 18:00 și 21:00, o serie de 4 performance-uri, reunite sub titlul ”Performance Day”

Le auzim de la o vârstă fragedă, de obicei de la bunici sau părinți

Centrul de Carieră, Alumni și Relația cu Mediul de Afaceri, din cadrul UBB, lansează programul Embrace the Gap, care urmărește să sprijine comunitatea locală de părinți – alumni UBB – care urmează să revină la muncă după concediul de îngrijire a copilului