Program de lucru normal luni, 23 ianuarie, la Serviciul Permise şi Înmatriculări şi Serviciul Paşapoarte din Cluj
Dată fiind decizia Guvernului ca ziua de 23 ianuarie să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, dar şi …

Dată fiind decizia Guvernului ca ziua de 23 ianuarie să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, dar şi …

Siguranţa socială este o valoare şi un deziderat comun ce poate fi atins doar prin parteneriatul socio-instituţional. Inspectoratul de Poliție …

În perioada 21.01.2017 – 24.01.2017, Serviciul de Evidenţă a Persoanelor nu va asigura program cu publicul, nici preluări, nici eliberari …

Instituţia Prefectului – judeţul Cluj, în colaborare şi cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean Cluj, a iniţiat în acest an un …

Legea graţierii şi amnistiei îi scoate, din nou, pe clujeni în stradă. După manifestarea organizată miercuri, un nou protest s-a …

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Vákár István, a primit joi, 19 ianuarie, vizita unei delegaţii formate din Excelenţa Sa, domnul …

Universitatea Babeș-Bolyai, alături de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) și Agenţia Internațională pentru Energie Atomică Viena (AIEA), organizează, …

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine şi Siguranţă Publică au aplicat în ultima săptămână 732 sancţiuni contravenţionale, în valoare de …

54 de agenţi de poliţie au făcut, azi, primul pas spre asumarea de responsabilităţi pentru apărarea valorilor societăţii, prin depunerea …

Serviciul Public Judeţean Salvamont – Salvaspeo Cluj invită iubitorii sporturilor de iarnă sâmbătă, 21 ianuarie 2017, începând cu ora 12.00, …

Date fiind prevederile Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte …

Asociaţia „Produs de Cluj”, entitate aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, va participa în perioada 20-29 ianuarie 2017 la cea …