Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.
Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.
Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.


Începând cu data de 11 octombrie 2021, Senatul Universității Tehnice din Cluj-Napoca aprobă suspendarea temporară a desfășurării cursurilor cu prezență fizică a studenților și trecerea la cursuri online. Reluarea cursurilor cu prezența fizică a studenților, suspendate temporar, se va analiza…

Compania de Transport Public Cluj-Napoca eliberează abonamente de transport gratuite și cu reducere pentru studenții, masteranzii și doctoranzii înscriși în anul universitar 2021-2022. Abonamentele gratuite și cu reducere se încarcă pe cardul contactless la unul dintre punctele de ticketing. Prima…

Ceremonia de deschidere a anului universitar 2021-2022 la UMF Cluj va avea loc luni, 27 septembrie, la ora 12:00, în Aula „Iuliu Hațieganu”, de pe strada Gh. Marinescu nr. 23. Evenimentul va putea fi urmărit și în transmisie live, pe…

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) organizează luni, 27 septembrie 2021, ceremonia de deschidere a noului an universitar 2021-2022. Evenimentul va avea loc în Aula Magna, cu începere de la ora 12.00 și va fi transmis live pe canalul de YouTube…

În scurt timp porțile școlilor și facultăților se vor deschide, iar tu trebuie să fi pregătit pentru orice eveniment! Chiar dacă ești în primul an la universitate sau te pregătești să începi studiul pentru realizarea licenței, ai nevoie de un…

Deprinderea unei metode eficiente de învăţare este un proces care poate fi îmbunătăţit tot timpul. Întrucât vorbim despre un antrenament al creierului, pe care nu îl folosim decât într-un procent infim, şi care este capabil de evoluţie continuă, abilitatea de…

Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca se situează pe locul al doilea în topul universităților din România. De asemenea, este singura universitate de medicină și farmacie din țară listată printre cele mai bune 1000 de universități din…

Zilele acestea se derulează unul dintre proiectele de tradiție a Organizației Studenților Economiști, mai exact școala de vară Business Smart School care a ajuns la cea de a XIII-a ediție. Proiectul revine după un an de pauză cu workshop-uri și…

Reprezentanții Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN) au întâlnit săptămâna trecută delegația Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), într-o reuniune care a vizat stadiul demersurilor privind dezvoltarea și implementarea tehnologiilor deep tech în economia și societatea românească, în cadrul proiectului SIPOCA 704.…

Ai ales să urmezi studii în domeniul economic sau ești în căutarea unui loc de muncă? Acumularea de informații din ariile acestui domeniu este un aspect important care te va ajuta în viitoarele tale activități. Dacă ești interesat de dezvoltare…