Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Blogul "Mândru că sunt clujean" prezintă o listă a localurilor din Cluj-Napoca (cafenele, baruri, restaurante) care sunt pet-friendly. Astfel, în oraş există 19 locaţii ale căror proprietari îi primesc înăuntru şi pe prietenii noştri necuvântători

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc prima ediţie din acest an a concursului ,,Micul biciclist şi siguranţa lui”, sub motto-ul ,,Azi în joacă, mâine în trafic, în siguranţă”. Poliţiştii din cadrului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Biroul Prevenirea…

Vorbitul în public reprezintă una dintre cele mai înalte abilități ale elevilor din România, iar aceștia au acum ocazia de a exprima lumii întregi opiniile lor despre viață și educație, în limba engleză, la Concursul Internațional de Discursuri EF Challenge…

La prima accesare a acestei facilităţi, Facebook solicită utilizatorului permisiunea de a folosi camera şi microfonul, după care cere un nume pentru transmisie şi selectarea celor care văd transmisia (Public/Prieteni/Doar eu). Caracteristica este valabila doar pentru smartphone-urile iPhone. Conform anunţului…

Pe reţelele sociale au început să circule, în ultima perioadă, diferite fotografii realizate în muzee de artă. Amuzantă, însă, este modalitatea prin care utilizatorii aplicaţiei au ales să descrie fiecare poză în parte

MOX – Music Outdoor eXperience, un eveniment ce se desfășoară într-un loc ce îți taie respirația, este primul festival cu obiectiv turistic din România ce și-a propus să combine un festival de muzică electronică cu o excursie de relaxare la…

Peste 1.000 de persoane au participat astăzi la un miting in Cluj-Napoca. Manifestarea a fost solidara cu mai multe familii româneşti din Norvegia cărora autorităţile le-au luat copiii, acestea cerând o mai mare implicare din partea şefului statului şi a…

O echipa SkyNews a reusit sa filmeze in interiorul gropii de gunoi de la Pata Rat, de langa Cluj-Napoca, unde barbati, femei si copii cauta in fiecare zi printre gunoaie pentru a putea supravietui. Majoritatea celor cauta prin gunoaie sunt…

Cel mai tare loc de munca: Ai grija de ursi Panda si esti platit cu 32.000 de dolari. Cum ar fi sa castigi 32.000 de dolari pe an si sa ai grija toata ziua de ursi Panda? Suna prea bine…

Ziua Interactiunii Om-Animal UBB-USAMV CN – editia a X-a – are loc pe 25 februarie, intre orele 9-17:00, la Facultatea de Psihologie si Stiinte ale Educatiei, Sindicatelor 7. Organizatorii va vor astepta la standuri cu exercitii de agilitate si dog-dancing, expozitii…

Întâlnire cu Mircea Cărtărescu la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj. Miercuri, 10 februarie, ora 18.00, Universitatea Babeş-Bolyai Cluj va fi gazda unei întâlniri cu Mircea Cărtărescu dedicate romanului Solenoid. La evenimentul organizat în Auditorium Maximum vor vorbi, alături de Mircea Cărtărescu, Marta Petreu, scriitor…

Au început înscrierile la EMBA University of Hull din Cluj-Napoca. Persoanele care doresc să studieze în Cluj-Napoca la EMBA University of Hull se pot înscrie până în data de 17 februarie. Cursurile EMBA University of Hull vor începe la finalul…