Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.
Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.
Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.


Anual, 30 de tineri din toată țara sunt selectați de către Parlamentul European prin Biroul de Informare în România pentru a participa la proiectul “Promotori pentru democrație europeană”

În perioada 12-16 martie se desfășoară a 24-a ediție a evenimentului național de carieră, JobShop®. Organizația studențească BEST Cluj-Napoca, în parteneriat cu Universitatea Tehnică, pregătesc anual o serie de activități care au rolul de a facilita startul studenților în viața profesională.

În perioada 18-24 februarie 2018, Universitatea Concordia din Montreal (Canada) a găzduit cea de-a 10-a ediție a concursului John Molson Undergraduate Case Competition (JMUCC), una dintre cele mai prestigioase competiții de studii de caz la nivel global

Direcția Patrimoniu Cultural Universitar a Universității Babeș-Bolyai inaugurează marți, 13 martie, Muzeul Memorial David Prodan

Pe 20 martie la Sala Polivalentă are loc o nouă ediție RIUF YouForum, conferința dedicată 100% dezvoltării personale și orientării în carieră pentru elevi și studenți. Organizată în cadrul RIUF-Romanian International University Fair

În perioada 21-23 martie 2018, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca organizează Salonul Internațional al Cercetării, Inovării și Inventicii “Pro Invent”, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

Studenţii Universităţii Babeş-Bolyai au obţinut medalii de aur, argint şi bronz la cea de a 12-a ediție a South Eastern European Mathematical Olympiad of University Students – SEEMOUS 2018

Mediul de Afaceri (MdA) este un proiect al Societății Studenților Europeniști (SSE), aflându-se anul acesta la a VI-a ediție.

Cea de-a unsprezecea promoție de bursieri din cadrul Programului de Burse ”Eugen Ionescu” a fost desemnată în cadrul reuniunii din 13 februarie 2018

Maria Juncu, studentă în anul VI la Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii "Iuliu Haţieganu" Cluj, îmbină tehnologia şi medicina într-un mod care ar putea ajuta mii de copii.