Cursuri gratuite de dans pentru vârstnici la FSPAC Cluj
Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării UBB, în parteneriat cu Direcția de …
Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.
Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.
Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.


Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării UBB, în parteneriat cu Direcția de …

O echipă de cadre didactice și cercetători ai Universității Babeș-Bolyai a contribuit la descoperirea unei specii noi de plante în …

Linia de Studii în Limba Germană a Universităţii Babeş-Bolyai organizează, în perioada 20-24 martie„Universitatea Elevilor”, o serie de activităţi pentru …

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca organizează în perioada 22 – 24 martie 2017, în sediul situat pe Bulevardul Muncii nr. 103-105, …

Linia maghiară a Facultății de Litere din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu Departamentul de Literatură maghiară și Federația Universitară Maghiară …

În data de 2 martie 2017 a fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul Ministrului Educației Naționale nr. 3392 din 27 …

Pe 21 martie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca are loc o ediție aniversară RIUF – The Romanian International University Fair, …

La cea de-a XI-a ediţie a Olimpiadei Sud-Est Europene de Matematică pentru studenţi, desfăşurată între 28 februarie şi 5 martie …

Peste 200 de voluntari au participat marți, 14 martie, la Keep it Green!, cea mai mare campanie de plantare organizată …

Cea de-a XV-a ediţie a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii PRO INVENT va avea loc in Cluj-Napoca in …

În data de 8 martie 2017 a fost făcut public clasamentul internațional al universităților – QS World University Rankings – …

Universitatea Babeș-Bolyai găzduiește, în perioada 7 martie – 25 aprilie, un număr de 7 seminarii – pilot cu tematici legate …