Categorie Studentie

Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.

Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.

Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.

Studenţie Cluj

Cursuri gratuite de dans pentru vârstnici la FSPAC Cluj

FSPAC organizează cursuri gratuite de dans pentru vârstnicii din Cluj

Departamentul de Sănătate Publică din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării UBB, în parteneriat cu Direcția de Asistență Socială și Medicală a Primăriei Cluj-Napoca, Clubul Sportiv Napoca Dance și Diamond Dance Club, organizează cursuri gratuite de dans…

Actorii din filmul „Fiul lui Saul”, în vizită la UBB

afis saul pop

Linia maghiară a Facultății de Litere din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, împreună cu Departamentul de Literatură maghiară și Federația Universitară Maghiară din România, organizează vineri, 17 martie, de la ora 18.00, o masă rotundă intitulată „What’s the secret?”, la care vor…