Categorie Studentie

Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.

Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.

Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.

Studenţie Cluj

UBB Cluj găzduiește ACADEMICA BNR 2017

QS World University Rankings

Universitatea Babeș-Bolyai găzduiește, în perioada 7 martie – 25 aprilie, un număr de 7 seminarii – pilot cu tematici legate de activităţile specifice Băncii Naționale a României, în cadrul proiectului Academica BNR, organizat în parteneriat de cele două instituții. Scopul…

Facultatea de Agricultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca a lansat prima platformă on-line de consultanţă agricolă din România

agricultural machine 1918987 1280

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj Napoca, prin Facultatea de Agricultură, a lansat în 1 martie, la București, prima platformă on-line de consultanță agricolă din România specializată pe managementul integrat al inputurilor agricole: www.agrim.ro. Platforma AGRIM promovează…

USAMV CLUJ | Noi tendințe europene în asigurarea și evaluarea calității învățământului superior

USAMV Cluj-Napoca

Printre premisele care au contribuit la schimbarea şi modernizarea sistemului de învăţământ superior la nivel European sunt: (a) internaţionalizarea învăţământului (implementarea Procesului Bologna, mobilităţile studenţilor şi cadrelor didactice prin programul Erasmus+, mobilitatea europeană a forţei de muncă, existenţa profesiilor reglementate…