Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Principala categorie sau secţiune a site-ului de ştiri o reprezintă „Studenţie Cluj”.
Deoarece ziarul online se adresează tinerilor din Cluj-Napoca, a fost esenţială crearea unei astfel de rubrici dedicate strict studenţiei şi vieţii studenţeşti din Cluj-Napoca. În cadrul acestei rubrici sunt tratate informaţii şi subiecte legate de activitatea academică, cât şi legate de modalităţile privind petrecerea timpului liber. Astfel, pe partea academică site-ul promovează evenimente, congrese, conferinţe, reuniuni, întruniri, şedinţe s.a.m.d. din cadrul tuturor universităţilor din Cluj-Napoca: Universitatea Babes-Bolyai, Universitatea Tehnică, Universitatea de Medicină şi Farmacie, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea de Artă şi Design, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Universitatea Sapientia, Universitatea “Avram Iancu”, Universitatea “Bogdan Vodă” şi Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”.
Pe lângă aspectul academic tratat cu mare atenţie, redacţia cluju.ro şi-a propus să fie şi o sursă de informare pentru studenţii din Cluj-Napoca privind modalităţile de petrecere a timpului liber. Astfel, pe site-ul www.cluju.ro sunt publicate informaţii privind cele mai importante evenimente din Cluj-Napoca relevante, bineînţeles, pentru acest gen de public.


În perioada 8-14 septembrie 2016 Universitatea Babeș-Bolyai este gazda Conferinței Internaționale de Fizica Materialelor Avansate (ICPAM-11), ediția a 11-a. Evenimentul este organizat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea ,,A.I.Cuza” din Iași, prin intermediul facultăților de fizică, împreună cu alte 24…

Un număr de 449 locuri bugetate şi peste 5.500 de locuri cu taxă, pentru programele de nivel licenţă, vor fi puse la dispoziţia celor care doresc să devină studenţi la zi ai Universităţii Babeş-Bolyai, în sesiunea de admitere din luna…

În contextul pregătirilor legate de începutul de an școlar/universitar, CFR Călători recomandă elevilor şi studenţilor să îşi achiziţioneze din timp biletele/abonamentele dorite pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă. Reduceri la bilete Elevii din clasele 0 – 12 beneficiază,…

Universitatea Babeș-Bolyai organizează vineri, 2 septembrie, cu începere de la ora 11.00, în Aula Magna, din clădirea centrală (str. M. Kogălniceanu nr.1, et.2), ceremonia de decernare a titlului Profesor Honoris Causa, domnului Prof. univ. dr. Zvi HaCohen, Rectorul Universității Ben-Gurion…

În perioada 25-28 august 2016 s-a desfășurat primul Congres Național al Istoricilor Romȃni (CNIR), organizat de către Universitatea Babeș-Bolyai, Comitetul Național al Istoricilor din Romania, Academia Romȃnă, filiala Cluj-Napoca, Centrul de Studii Transilvania. La această manifestare au participat aproximativ 450…

Universitatea Babeș-Bolyai și ARDOR Transilvania anunță desfășurarea, în perioada 24-29 august, a Forumului Național de Dezbateri Academice 2016, competiția care decide deținatoarea titlului de cea mai bună echipă de dezbateri pentru liceu din România. Forumul Național de Dezbateri Academice, organizat…

Institutul de Cercetări pentru Sustenabilitate şi Managementul Dezastrelor bazate pe Calcul de Înaltă Performanţă (ISUMADECIP) din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai organizează în perioada 27 august – 2 septembrie, la Arcalia, judeţul Bistriţa-Năsăud, prima şcoala de vară din sud-estul Europei cu tema…

Cu ocazia aniversării a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial pentru eliberarea Transilvaniei, Universitatea Babeș-Bolyai, în colaborare cu Academia Română și Comitetul Național al Istoricilor din România, organizează la Cluj-Napoca, în perioada 25-28 august, prima…

Atmosfera de lucru din cadrul companiei, siguranța locului de muncă, posibilitățile de promovare și de creștere profesională sunt cele mai importante aspecte de care țin cont tinerii atunci când aleg compania pentru care să lucreze. Pachetul salarial este pe locul…

Mai este aproape o lună până la începerea noului an școlar, iar una dintre cele mai importante nevoi ale celor mici este ghiozdanul complet echipat. Loredana Bertișan și Saul Pop, studenți la Jurnalism în cadrul FSPAC, UBB, au întâlnit de-a…