331 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în prima zi de UNTOLD, iar 11 oameni au ajuns la spital
Prima zi a festivalului UNTOLD s-a încheiat fără a fi raportate incidente majore
Prima zi a festivalului UNTOLD s-a încheiat fără a fi raportate incidente majore
Cel mai mare festival din România își deschide porțile astăzi, la ora 14
Orașele au, fiecare, ritmul lor. Fundalul sonor specific, propria imagine, puls, respirație, inspirație
„Autobuze școlare pentru elevi”, proiectul votat de clujeni va fi extins de la 5 la 12 trasee și la mai multe școli din Cluj -Napoca.
Două localuri din Cluj – Napoca au anunţat pe propriile pagini de Facebook că îi vor recompensa pe cei care vor merge la vot
Sediul Partidului Social Democrat (PSD) Cluj a fost atacat, din nou. O faptă similară a avut loc şi în luna februarie a acestui an
Împreună cu cei de la BeardBrothers, între 2-5 august, în intervalul orar 17:00-01:00, organizatorii festivalului vor pune la dispoziția persoanelor cu dizabilități, care s-au înscris în formularul de pe pagina Untold și au fost acceptați, două mașini dedicate, care îi poate aduce la festival
Untold va fi, în premieră, live și pe YouTube
În doar 2 zile se deschid porțile tărâmului magic UNTOLD
În cursul anului 2017, polițiștii Serviciului pentru Imigrări al județului Cluj au asigurat managementul șederii și rezidenței pe teritoriul României pentru 8.509 persoane, dintre care 2.826 din state terțe și 5.683 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj organizează concurs/examen în vederea încadrării, prin recrutare din sursă externă, a unui număr de 4 posturi ofițer de poliție și 2 posturi de agent de poliție
Politistii zilei sunt agenții de poliție Rareș Samoilă și Mirel Cazac, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj-Poliția municipiului Cluj-Napoca
Având în vedere că urmează perioada reducerilor și mulți comercianți permit, ca facilitate, plata în mediul online
Polițiștii l-au felicitat pe tânăr pentru spiritul civic de care a dat dovadă
Poliţiştii clujeni au organizat azi numeroase activităţi pe linie de siguranţă rutieră, în cadrul proiectului Săptămâna prevenirii criminalităţii
Poliţiştii din Cluj şi procurorii D.I.I.C.O.T., cercetează trei persoane care ar fi cultivat cannabis în scop de comercializare
„Săptămâna prevenirii criminalităţii” a început ieri cu „lecţii” susţinute de poliţişti în mijlocul elevilor. Mesajele preventive au fost transmise …
Campania naţională de prevenire a furturilor din locuinţe ,,Hoţii sunt creativi, fii preventiv!” a fost lansată la nivelul judeţului Cluj
Tărâmul plin de magie și fantezie UNTOLD, înseamnă în 2017 peste 230.000 de metri pătrați în care aproape 200 de …
Azi, 26 iulie, la ora 05:55, pe zborul Wizz Air W63301, cu destinaţia Londra Luton, unul din pasageri a strigat …