Restricţii de circulaţie în Cluj-Napoca cu ocazia „Marșului Lecturii”
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie cu ocazia „Marșului Lecturii” din cadrul Festivalului de Carte
Primăria municipiului Cluj-Napoca anunţă instituirea unor restricţii de circulaţie cu ocazia „Marșului Lecturii” din cadrul Festivalului de Carte
Ediţia a şasea a Festivalului de Toamnă al Economiei Germane – Herbstfest 2017 care se va desfăşura în acest weekend în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca
Universităţile din Cluj-Napoca îşi deschid porţile luni, 2 octombrie, Până atunci, însă, studenţii care şi-au depus cereri de cazare se vor muta în cămin
Festivalul de Toamnă al Economiei Germane- Herbstfest 2017, ediția a șasea, care are loc în Piața Unirii, între 29 septembrie şi 1 octombrie
Festivalul de Dans pentru Vârstnici – ADAGIO se va desfășura sub forma a două concursuri
CEO-ul companiei de IT NTT DATA, Daniel Metz, declara pentru presa clujeană faptul că implicarea lor în comunitatea locală nu ascunde nici un fel de interese şi de asemenea, că decizia de a fi preluaţi de grupul japonez NTT Data fost cea mai bună de până acum.
Universitatea Babeş-Bolyai îşi menţine poziţia printre cele mai bune 5% universităţi ale lumii, conform clasamentelor internaţionale ale universităţilor
Festivalul de Toamnă al Economiei Germane- Herbstfest (Wirtschaft. Kultur. Networking) aduce la Cluj-Napoca oameni importanţi din diferite domenii
Ai intrat la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj-Napoca? Ești student în primul an și nu știi la ce să te aștepți?
Festivalul de Toamnă al Economiei Germane- Herbstfest (Wirtschaft. Kultur. Networking), organizat de Clubul Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană
Clujul este orașul care a furat inimile multor oameni. Frumos, curat, cu aerul liniștit specific Ardealului de ”no, care-i graba?
Universitatea Babeş-Bolyai a început sesiunea de toamnă a admiterii cu specializări noi, atât la nivel licență, cât și la nivel …
Programul complet al acestui weekend
Programul de astăzi şi mâine la Zilele Culturale Maghiare din Cluj-Napoca. Zeci de activităţi pregătite pentru clujeni şi turişti
Miercuri, 16 august, a patra zi a festivalului
În perioada 9-17 august 2017 are loc, la Cluj, cea de-a XII-a ediție a Forumului Organizațiilor Studențești din România (FOSR), …
Azi se împlinesc fix 5 ani de când am venit prima dată la Cluj singură, însă cu actele într-un dosar …
În Clujul aflat în plină expansiune IT, Sillicon Valley al Transilvaniei, sute de elevi de liceu au, în fiecare an, …
Prima ediție a festivalului comunitar clujean Cluj Pride s-a încheiat astăzi, 1 iulie, cu marşul #spunedrept. Potrivit organizatorilor, aproximativ 800 …
Prima ediție a festivalului comunitar clujean Cluj Pride va avea loc între 28 iunie și 1 iulie. Evenimentul este organizat …